… pictez cu o gașcă de copii. Și iau notițe pentru cealaltă practică spirituală a mea – scrisul.
Ultima dată la pictură era o fetiță zdravănă (fără să fie grasă) căreia nu-i tăcea gura deloc. Avea ochii roșii, injectați, și toată lumea o întreba îngrijorată “vai, da’ ce-ai pățit?” Iar ea întreba la rîndul ei drept răspuns: “știi jocul ăla cu bănuțul? l-am jucat cu niște copii și așa de rău m-am enervat că mi-au plesnit venele, m-am făcut roșie, s-a speriat mama mea…” Toată lumea se minuna de atîta temperament la o fetița de vîrsta ei, așa că, la fiecare nouă întrebare îngrijorată, răspunsul debuta la fel “știi jocul ăla cu bănuțul?”, dar continua tot mai înspăimîntător: “am simțit că-mi explodează ochii, că-mi plesnește capul, că înnebunesc, bine, eu am și o boală de ochi…” N-a pictat mare lucru, dar a plecat foarte mulțumită de concluzie: “eu cînd mă enervez îmi explodează ochii, uite-așa mă fac roșie toată, mai bine nu mă enervezi dacă nu vrei să vezi sînge…”
